Atunci când lucrezi într-o agenţie şi ai un client nou, primul lucru de care ai nevoie ca şi consultant pentru a începe să lucrezi la campanii, este accesul la conturile de publicitate şi la pagina de Facebook.
În acest articol, voi arăta step by step care sunt paşii pe care noii clienţi trebuie să-i urmeze pentru a da acces consultantului Social Media.
Varianta 1: Cum să dai acces unei agenţii la Pagină şi la contul de Facebook Ads fără a folosi Business Manager
Cea mai eficientă opțiune din punct de vedere a timpului alocat, este să le trimitem noi cerere de acces clienţilor la pagina de Facebook şi la contul de Facebook Ads:
- Accesul unei agenţii la Pagina de Facebook:
Dacă eşti client, pentru a vedea cererea de acces pentru pagina de Facebook, trebuie să intri pe pagina de business – Setări – Page Roles – iar aici îţi va apărea o cerere din partea Gun Media (în acest caz). Tot ce trebuie să faci este să dai accept. Vezi print screen-urile mai jos:
- Accesul unei agenţii la contul de Facebook Ads:
Acum că ai dat acces la pagina de Facebook, mergem mai departe la contul de Facebook Ads. Dacă nu ai un cont de Business Manager, din News Feed, apeşi pe opţiunea Advertising on Facebook sau Administrează reclame (dreapta sus) sau Create Ad/ Creează reclame (stânga jos).
Odată ce ai intrat în contul de Facebook Ads, tot ce trebuie să faci este să copiezi ID-ul contului (din link – vezi chenarul roşu din print screen) şi să-l trimiţi noului tău consultant Social Media.
Ulterior, agenţia îţi va trimite o cere de acces la cont. Această cerere se poate vedea urmând aceşti paşi: Ads Manager (Administrează Reclame) – All tools (Toate Instrumentele) – Settings (Setări).
La Setări vei putea vedea o cerere de administrare trimisă de Gun Media (în caz particular).
Simplu, uşor, în câţiva paşi simpli, economiseşti timp şi facilitezi întreg procesul de oferire de acces agenţiei.
Varianta 2 – Oferirea accesului unei agenţii la pagina de Facebook, dacă foloseşti Business Manager.
- Ce este Business Managerul?
Business Managerul este o platformă Facebook gratuită care îi ajută pe promotori să integreze activitățile de marketing pe Facebook atât la nivelul întregii lor companii, cât și în relația cu partenerii externi (ex: agenţii).
Din Business Manager, poţi administra una sau mai multe pagini de Facebook sau conturi de Facebook Ads. Ca şi proprietar de business, această platformă nu este neapărat necesară însă, este utilă dacă vrei să îţi administrezi dintr-un singur lor pagina de Facebook şi contul de publicitate, fiind spațiu central, separat de profilul personal Facebook. Tot aici, poţi adăuga chiar tu o agenție sau un partener de marketing.
- Business Manager este potrivit pentru tine?
Business Manager este o platformă care se adresează tuturor. Afacerile, de la cele mici la cele mari, folosesc Business Manager pentru organizare, având toate activele și informațiile într-un singur loc.
Persoanele care aveau acces la Paginile tale înainte de a le transfera în Business Manager își vor păstra accesul și niciuna dintre reclamele tale nu va fi întreruptă.
- Cum creezi un cont de Business Manager dacă nu ţi-ai făcut deja unul?
#Pas 1: Accesezi acest link: https://business.facebook.com/
#Pas 2: Apeşi pe Create Account. Ţi se va cere să te loghezi cu Facebook-ul
#Pas 3: Din nou, ţi se va cere să creezi un cont
#Pas 4: Îi dai numele afacerii tale
#Pas 5: Introduci numele tău şi o adresă de mail pe care doreşti să primeşti notificări cu privire la evoluţia campaniilor.
Şi astfel, ţi-ai creat contul de Business Manager! Felicitări!
- Cum integrezi în Business Manager o pagină şi un cont Facebook pe care le administrezi?
1. Pentru a adăuga o pagină pe care o administrezi (ex: Pagina de Facebook a businessului tău), apasă pe Adaugă o pagină – Adaugă o pagină pe care o deţii – şi introdu URL-ul paginii. Dacă eşti administrator al paginii, cererea îţi va fi aprobată automat.
2. Pentru a adăuga un cont de publicitate (presupunând că ai mai făcut campanii pe Facebook şi ai deja un cont de Facebook Ads), tot ce trebuie să faci este să apeşi pe Adaugă Contul de Publicitate şi să introduci ID-ul contului. Id-ul se poate vedea în link, atunci când intri în Ads Manager.
Dacă până acum nu ai desfăşurat campanii de Facebook Ads, va trebui să apeşi pe opţiunea Creează un cont de publicitate. Aici va trebui să setezi nume contului, fusul orar şi moneda. Vezi în print screen.
Ulterior, îţi poţi adăuga profilul de Facebook ca şi Administrator al contului.
3. Cum poţi da acces agenţiei la contul de Facebook Ads în Business Manager:
Odată ce ai adăugat în Business Manager atât pagina de Facebook pe care o administrezi şi un cont de Facebook Ads, vei putea da acces agenţiei:
Pentru asta, va trebui să intri în Setările Afacerii:
Conturi de publicitate – Îţi alegi contul – Atribuie un partener – Alegi rolul pe care vrei să i-l atribui agenţiei (de regulă de administrator) – şi se generează un link pe care îl trimiţi mai departe consultantului tău Social Media.
Accesul la Pagina de Facebook se realizează la fel, ca în exemplul dat la varianta nr. 1 prin accesarea paginii – Setări – Page Roles – şi poţi găsi solicitarea de la agenţie.
Spor la treabă!
















