Omul din spatele adurilor unor artiști precum INNA, The Motans sau Irina Rimes – Despre evoluția lui după Gun Media
Cuprins:
ToggleAcum o lună am început o campanie prin care vă lăsam să cunoașteți fiecare membru din echipa Gun Media prin ochii colegilor. Am pornit această campanie plecând de la un lucru în care noi credem foarte mult, și anume că cele mai importante investiții sunt cele făcute în oameni. În plus, așa cum probabil deja știți, ne place să spunem că cel mai important atu al agenției noastre este echipa.
Tot așa a ieșit și interviul pe care îl veți citi mai jos, cu primul angajat al agenției sub brandul Gun Media, un fost coleg cu care noi ne mândrim chiar și acum.
Andrei Lupean a ajuns la noi imediat după ce a terminat facultatea, fiind în căutarea primului job serios, iar astăzi lucrează în Playlist Optimization & Growth Department la Global Records.
Ne-am dorit să povestim puțin cu el despre începuturi, dar și despre ce a reușit să construiască până în ziua de azi. Am aflat că își iubește jobul și că îl consideră “dream job”, că pune pasiune în tot ce face și că tot timpul lui este liber, dar nu prea.
Am mai aflat și că încă folosește cunoștințele pe care le-a deprins aici, iar asta ne-a bucurat tare. În plus, la final a lăsat și câteva sfaturi pentru cei care vor să descopere digital marketingul.
Te încurajăm să citești acest interviu pentru că vei descoperi un exemplu bun de urmat și o inspirație pentru oricine se află la început în acest domeniu.
Povestește-ne puțin cu ce te ocupi astăzi și ce îți place cel mai mult la jobul actual.
Azi sunt într-un proces de tranziție de la rolul de Head of Digital @ Global Records spre un nou departament pe care îl înființez în cadrul companiei – Playlist Optimization & Growth Dept.
Dacă în ultimii aproape doi ani m-am ocupat de tot ce înseamnă prezență în digital (de la Social Media & Paid Media până la Digital Streaming și Music Distribution), de acum voi avea un rol mult mai aplicat pe ce îmi doream de mult timp să fac: creșterea expunerii catalogului muzical prin curatoriere de muzică, tehnici de growth hacks, SEO & paid ads.
Practic, e my dream job so far. Am format deja o echipă cu încă 2 oameni super talentați și multivalenți. Abia aștept sfârșitul anului să ne lăudăm cu rezultate. 🙂
Care sunt artiștii cu care ai colaborat până acum?
Am muncit la majoritatea lansărilor Global Records din mid. 2020 până azi, deci cam toți artiștii din Roster. N-are rost să-i enumăr că sunt mulți, dar INNA, Minelli, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes, EMAA, Killa Fonic, Alina Eremia, Antonia, Olivia Addams, Holy Molly etc. etc. :))
Dacă te uiți înapoi în perioada facultății, visurile/planurile tale de pe atunci s-au realizat?
Pe plan profesional, cam 500% aș zice. Primul meu job din facultate a fost de PR pentru un Pub din campusul universitar în Cluj-Napoca. Cleo Pub, pentru cunoscători. Trei sau patru ani mai târziu, eram Digital Marketing Manager la Berăria H – una din cele mai mari locații de evenimente din țară.
Desigur, asta după ce m-am “școlit”, alături de Robert, la Gun Media. 🙂
Iar azi, Global Records – cel mai mare label din Romania și probabil cel mai mare label independent din Europa în următorii ani. (asta ne-am propus)
Care crezi că sunt calitățile care te-au ajutat să evoluezi?
Sună a clișeu, știu, dar defectele cred că m-au ajutat cel mai mult să evoluez: ambiția, curiozitatea obsesivă, FOMO-ul & overthinking-ul. etc. Pe alocuri, au contat și încrederea părinților, încrederea prietenilor și încrederea mea în mine.
Cum ai câștigat primii tăi bani?
Hmm, cred că am răspuns deja la întrebarea 3. De fapt, nu chiar. Prima dată când am câștigat bani din munca mea a fost la o seră din Cugir – orașul în care am crescut – în liceu. Atunci mi-am dat seama că nu-s croit pentru o carieră de zilier, deci tre’ să mă țin de școală…
Cum ai luat decizia să te angajezi în marketing? Ce te-a îndrumat spre acest domeniu?
Au fost mai mulți factori și oameni care au influențat asta. Dar cred că cel mai mult a contat faptul că mi se pare singurul domeniu care îmi pune în valoare toate skill-urile pe care cred că le am sau vreau să le dobândesc.
Cum ai ajuns la Gun Media și cum arăta agenția pe atunci?
Am ajuns la Gun Media la câteva luni după ce m-am mutat în București. Aplicam la toate joburile din domeniu, dar nu se ivea nimic pentru că “nu aveam experiență”. Eram deja convins că o să mă angajez ca ospătar o vreme, când a sunat telefonul… era Robert. Pe atunci firma se numea Great SEM și eram 4 oameni. Iar după 1 an, cred, am plecat la drum doar cu Robert, sub noul brand și cu câțiva clienți. 🙂
Ce ai învățat în perioada în care ai lucrat la Gun? Sunt lucruri pe care le folosești și astăzi în activitatea ta?
Mult mai greu să enumăr ce am învățat la Gun decât artiștii cu care am lucrat până acum, deci nu mă încumet. Cert e că pe toate le folosesc sau încerc să le rafinez și le duc la next level. Bazele, cu siguranță, le am de la Robert și de la colegii cu care am lucrat alături de el.
Ai avut ocazia să lucrezi pentru artiști cunoscuți. Care consideri că a fost cea mai mare provocare în acest sens?
Cea mai mare provocare a fost să le înțeleg arta, vibe-ul și publicul țintă. Eu vin dintr-o zonă de Rap Underground în special, deci a trebuit să mă mulez pe tipare noi, pe care nu le înțelegeam sau nu mă preocupau neapărat. Noroc că datele nu mint foarte des, iar cu un pic de intuiție și experiență reușești cam orice în domeniul nostru. Dacă te și pasionează și vrei să sapi după ele, of course.
Care sunt în viziunea ta cele mai performante canale pentru industria entertaimentului când vine vorba de digital marketing?
Depinde din ce punct de vedere: Organic? Paid Media? Revenue? Ca și organic growth & paid, de departe TikTok. Apoi, pentru industria muzicală din Romania aș zice YouTube, Spotify, Instagram, Facebook, Telegram / Whatsapp / Discord, Twitch. În ordinea asta.
Ce tips&tricks ne poți da atunci când vine vorba de promovarea artiștilor?
La fel ca și în e-commerce, trebuie să ai un produs bun și un brand sănătos ca să ai cu ce să lucrezi în primul rând. Ulterior, trebuie să ai o echipă bine dimensionată, închegată și pasionată ca să le poți oferi artiștilor serviciile de care au nevoie.
Ne-ar plăcea să ne spui care au fost cele mai interesante campanii pe care le-ai implementat de-a lungul timpului.
Pff, primele care îmi vin în cap: ultimele 2 ediții The Artist Awards, campaniile de Playlisting pentru Global Records, Black Friday de la Berăria H – reduceri la bilete pentru evenimente, Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2020 – prima ediție online, Black Friday la Cupio, idk. Sunt prea multe, dar cam tot ce e un proiect mare, solid și vine cu multă dopamină după.
Știm cât de implicat ești în jobul tău, dar am vrea să aflăm și ce îți place să faci în timpul liber.
În momentul de față mi-e destul de greu să fac diferența. Cred că tot timpul meu e liber by default și încerc să fac ca fiecare moment să fie relevant în felul lui. Mă pasioneză muzica, digital marketingul și cam asta fac tot timpul. În rest: iubită, părinți, prieteni, ca toată lumea. 🙂
Care sunt planurile tale de viitor?
Să descopăr și mai multe pe plan profesional, să reușesc să fac muzică în continuare și să mă echilibrez în continuare pe plan personal. Toate astea evitând monotonia și presiunea din exterior.
În final, ce sfaturi ai avea pentru cei care doresc să înceapă o carieră în digital marketing?
- Să înceapă de undeva.
- Să se convingă constant că ăsta e drumul lor.
- Să accepte că e mai importantă munca decât talentul, ca în orice alt domeniu.
- Să fie gata să aplice aceste 3 puncte de câte ori e nevoie.